Hartă - Comuna Băneasa, Constanța (Oraş Bãneasa)

Comuna Băneasa (Oraş Bãneasa)
Băneasa (în trecut Parachioi, în turcă Paraköy) este o comună în județul Constanța, Dobrogea, România, formată din satele Băneasa (reședința), Făurei, Negureni și Tudor Vladimirescu. În 2004 a devenit oraș, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 83/2004, însă a fost retrogradat la rangul de comună prin Legea nr. 37/2019. Fostele sate Cărpiniș (în trecut Ghiuvegea) și Valea Țapului (în turcă Teke-Deresi) sunt incluse în componența localității Băneasa din anul 1968 când satul Cărpiniș a fost unit cu satul Băneasa în urma reformei administrative, respectiv 1977 când satul Valea Țapului a fost desființat prin decret prezidențial.

Comuna Băneasa este situată în partea de sud-vest a județului Constanța în zona de podiș a platformei Dobrogei dunărene, având o suprafață de 10.970 ha.

Se află la 93 km distanță de municipiul Constanța și la 50 km de Medgidia, orașul cel mai apropiat.

Comuna Băneasa are următoarele delimitări teritoriale:

* la Nord - comuna Oltina și satul Răzoarele;

* la Est - comuna Ion Corvin, comuna Dobromir;

* la Sud - obștina Silistra (Bulgaria);

* la Vest - comuna Lipnița (România) și obștina Silistra (Bulgaria).

Comuna Băneasa are arondate patru sate. Satul de reședință este amplasat la o distanță de: 6 km spre V de satul Negureni, 3 km spre S de satul Răzoarele, comuna Oltina, 2 km spre N de satul Făurei 9 km spre N-V de Dobromir, 11 km spre E de Lipnița și 3 km la E de granița cu Bulgaria. Are o suprafață a intravilanului de 204 ha. Celelalte trei sate componente sunt: Negureni, Făurei, Tudor Vladimirescu.

 
Hartă - Comuna Băneasa (Oraş Bãneasa)
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...